Executarea silită a obligațiilor

URMĂRIREA MOBILIARĂ Pentru realizarea creanţelor sale, creditorul va putea urmări bunurile mobile ale debitorului, aflate la acesta sau la alte persoane, putând indica bunurile mobile asupra cărora ar voi să se facă executarea. În acest sens executorul judecătoresc îi poate cere debitorului, în condiţiile legii, lămuriri în scris în legătură cu bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea și va putea cere celor care deţin bunuri ale acestuia supuse urmăririi, potrivit legii, să comunice în scris toate informaţiile necesare pentru efectuarea executării, fiind ținuți să declare întinderea obligaţiilor lor faţă de debitorul urmărit, eventuale modalităţi care le-ar putea afecta, sechestre anterioare, cesiuni de creanţă, subrogaţii, preluări de datorie, novaţii, precum şi orice alte acte sau fapte de natură să modifice conţinutul ori părţile raportului obligaţional sau regimul juridic al bunului deţinut, sub sancțiunile prevăzute de lege.

URMĂRIREA IMOBILIARĂ: Obiectul urmăririi silite imobiliare îl constituie bunurile care prin natura lor sunt de o așezare fixă, dreptul de uzufruct asupra unui bun imobil (dreptul de a folosi bunul unei alte persoane, de a culege fructele acestuia, întocmai ca și proprietarul, însă cu obligația de a-i păstra substanţa), dreptul de superficie asupra unu bun imobil, în mod condiţionat (dreptul de a avea sau de a edifica o con strucţie pe terenul altuia, asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă), dreptul de servitute, (odată cu fondul dominant căreia îi profită) bunurile accesorii, fructele și veniturile imobilului. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu plăteşte datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare similară celei evidenţiate la URMĂRIREA MOBILIARĂ.

ELIBERAREA / DISTRIBUIREA SUMELOR: Ultima etapă a executării silite indirecte este reprezentată de eliberarea şi distribuirea sumelor obținute din executare. Dispoziţiile legale prevăd situaţia în care la executarea silită a participat un singur creditor (în acest caz vorbim de eliberarea sumelor) şi cea în care la executarea silită au participat mai mulţi creditori sau au intervenit în cursul procesului (vorbind de distribuire).

Executarea silită încetează dacă:

1. s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii;
2. nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilităţii de valorificare a unor astfel de bunuri – în acest caz se poate cere reluarea executării silite, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită (executorul judecătoresc îi va remite personal creditorului sau reprezentantului său titlul executoriu);
3. creditorul a renunţat la executare; (executorul judecătoresc îi va remite personal creditorului sau reprezentantului său titlul executoriu);
4. a fost desfiinţat titlul executoriu;
5. a fost anulată executarea (executorul judecătoresc îi va remite personal creditorului sau reprezentantului său titlul executoriu); În toate cazurile, executorul judecătoresc va întocmi o încheiere, motivată în fapt şi în drept, cu menţionarea cauzei de încetare a executării. Încheierea de încetare a executării va fi comunicată de îndată creditorului şi debitorului.

Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor. Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligaţia de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusă de aceştia. Sunt cheltuieli de executare:

1. taxele de timbru necesare declanşării executării silite;
2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;
3. onorariul avocatului în faza de executare silită;
4. onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului;
5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită;
6. cheltuielile de transport;
7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.

Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. În cazul în care sumele stabilite nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripţie. Pentru sumele stabilite încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc.